Dorinel dă din casă? „Dică a plecat și după 6 luni revine!”

Dorinel dă din casă?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu spune că este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție și le transminte celor care au evoluat mai puțin în acest sezon că vor primi șansa de a dovedi că au valoare de Steaua. Tehnicianul vicecampioanei spune că "roș-albaștrii" resimt încă despărțirea de Nicolae Dică.

"Rada ar trebui să răspundă în locul meu de ce nu joacă. Eu le dau tuturor șanse, dar n-am cum să le ofer în două săptămâni oportunitatea de a juca. Deocamdată am avut doar posibilitatea să văd cum s-au antrenat jucătorii. De acum începe munca, toți vor avea ocazia să demonstreze că mă pot baza pe ei. Zapata nu are probleme oftalmologice, el a fost cel mai bun portar anul trecut. Avem jucători decisivi, fotbaliști cu personalitate, care sunt foarte importanți. Eu, totuși, mă bazez pe unitatea grupului. Regret că Dică a plecat, el era genul de jucător care dintr-o jumătate de ocazie marca un gol. Am vorbit cu Dică, regretă plecarea, dar nu am discutat despre întoarcerea lui. El nu s-a acomodat, a ajuns la o echipă slabă din Italia. Chiar dacă a început bine, Catania n-a mai ținut pasul", a spus tehnicianul Stelei la Telesport.

Vorbind despre eventualele plecări de la Steaua, "Munti" le-a transmis jucătorilor săi să fie atenți la viitoarea destinație și să nu ia în calcul doar partea financiară. Tehnicianul a oferit drept exemplu transferul lui Dică la Catania și a anunțat reîntoarcerea atacantului în Ghencea. "A plecat și după șase luni vine înapoi", a fost anunțul șoc făcut de Dorinel în mod involuntar, după care a rectificat imediat spunând că atacantul doar "spune că regretă despărțirea de Steaua".

"Orice jucător e transferabil, e greu să ții un jucător cu forța. Sunt fotbaliști care joacă la Steaua de ceva timp și nu ai cum să nu le dai drumul pe un salariu mult mai mare în vest. Totuși trebuie să ai un înlocuitor pentru cel care pleacă. Dar depinde și unde te duci, dacă formația pe care o alegi îți oferă posibilitatea să te remarci. Vedeți cazul lui Dică, a plecat și după șase luni vine înapoi…mă rog spune că regretă că a plecat", a spus Munteanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×